marți, august 14, 2007

O scrisoare pierduta: varianta moderna

Citind aici, mi-am adus aminte de textul de mai jos. Precizez ca textul nu imi apartine si ca a circulat pe mail la inceputul anului. Dupa ce veti citi, am curiozitatea sa imi spuneti daca va regasiti in descrierea de mai jos? Are dreptate omul ala sau bate campii?

"In atentia departamentului de resurse umane:

In ultima vreme am fost la mai multe interviuri. Am un loc de
munca,
> unul destul de bun chiar, dar sunt o persoana complicata si
> nemultumirile inerente oricarui job la mine se amplifica in timp,
pana
> cand, la un moment dat, simt nevoia sa-l schimb. Am avut pana acum
> patru joburi si de fiecare data am plecat pentru ca doream sa
scap de
> ceva si nu ca sa ajung undeva, asa cum ii sta bine unui adevarat
> profesionist care vrea sa faca cariera. Am avut motivatii
negative, cum
> ar spune sociologii. Am schimbat joburi precum au votat romanii
din '90
> incoace. Nu ca sa-i puna pe unii la putere ci ca sa-i dea jos pe
altii.
>
> Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre interviuri. Cand
vrei sa
> te angajezi, trebuie musai sa treci printr-un interviu. Interviul
este
> momentul cand cineva te cheama sa vada daca esti corespunzator
sau nu.
> El, angajatorul, vine cu reperele, cu criteriile. El e o
certitudine,
> tu esti un semn de intrebare. Tu te raportezi la el, nu invers.
El este
> un mic UE in care tu vrei sa te integrezi. Esti luat la intrebari,
> chestionat, pus in situatii dificile. Esti pus in postura in care
> trebuie sa le demonstrezi lor ce grozav esti.
> Compania, prin ochii unui specialist (rareori), ai unui idiot (si
mai
> rar) sau ai unuia care n-are nici o treaba cu procesul de
recrutare (de
> cele mai multe ori) te verifica daca esti bun pentru ea. Te
masoara cu
> niste etaloane potrivit carora cineva ca Alexandru Paleologu, spre
> exemplu, n-ar merita nici cel mai umil job(*).
> De la terminarea facultatii am fost la atatea interviuri incat
uneori
> ele fac parte din programul meu zilnic. La inceput aveam emotii
inca de
> la primele ore ale zilei, cand stiam ca trebuie sa ma duc la un
> interviu. Acum, le reprogramez ca n-am chef sau abia imi aduc
aminte de
> ele in ultimul moment.
> Desfasurarea unui interviu este previzibila in proportie de 80-90%.
> Sunt atat de asemanatoare incat rareori mai sunt surpins de vreo
> intrebare. De cele mai multe ori ma plictisesc la aceste
intalniri,
> avand raspunsuri gata pregatite pentru mai toate intrebarile. Si
ca
> mine, probabil cei mai multi. Stereotipul interviului pentru
angajare e
> neschimbat de atatia ani. Ma gandesc cum trebuie sa se simta
> intervievatorii insa, care pun aceleasi intrebari de cateva ori
pe zi.
> Groaznic de plictisitor trebuie sa fie. Tocmai fiindca sunt atat
de
> previzibile, interviurile sunt false. Tu spui niste lucruri in
care nu
> crezi neaparat. El stie asta dar nu te poate contrazice. Poate
nici el
> nu crede dar si el are un job de pastrat. Sunt mici scenete, cu
doi sau
> mai multi actori, triste si fara spectatori. Fiecare isi joaca
rolul
> cum poate mai bine.
>
> Angajatorul imi pune o intrebare. Eu o asteptam si ii servesc un
raspuns
> frumos slefuit, la care el, la randul lui, se astepta. Reteta e
simpla.
> Exista cateva chestiuni pe care trebuie sa le afirmi. Vrei sa
muncesti,
> vrei sa faci cariera, vrei sa te implici, banii nu sunt cei mai
> importanti, esti proactiv, dispus sa te perfectionezi, lucrezi
bine in
> echipa. Nimeni nu-ti cere la interviu sa muncesti
> 10-12 ore pe zi dar daca spui ca vrei sa lucrezi doar opt, devii
> suspect si ai toate sansele sa fii taiat de pe lista. La
intrebarea de
> ce vrei sa schimbi locul de munca, raspunsul corect e la fel de
> simplu: vrei sa faci un pas inainte, sa avansezi, jobul propus iti
> satisface exigentele profesionale si personale. Nu spune
niciodata ca
> nu te intelegi cu colegii, ca vrei mai aproape de casa, ca pur si
> simplu vrei o schimbare sau ca primesti prea putini bani.
> Sinceritatea nu e la mare cautare. Nu contesta nimeni ca e o
calitate
> dar nu e relevanta pentru ce vor ei de la tine. Motivatiile tale
nu sunt
> "sanatoase". Ca si cum ar fi ceva anormal sa vrei sa fii aproape de
> casa, sa castigi mai multi bani sau se te intelegi bine cu
colegii.
> Spune-le ce vor sa auda si se vor simti bine. Iar tu vei avea o
sansa
> in plus sa ajungi pe short list.
> Ce e mai trist e ca scara de valori utlizata pe piata muncii risca
sa
> devina universal valabila. Un om fara job este un om cu care ceva
nu e
> in regula. Exista persoane non-grata in opisul recrutorilor. Daca
pui
> familia inaintea datoriilor de serviciu ai toate sansele sa te
afli
> printre ei. Daca tii la cele mai firesti si de bun-simt lucruri,
s-ar
> putea sa primesti stampila cu "KO" in loc de cea cu "OK". Spune
unui
> angajator ca peste cinci ani nu te vezi urcand doua pozitii in
> organigrama companiei si nici obtinand nu-stiu-ce diploma pe care
firma
> e dispusa sa o sponsorizeze. Spune-le ca nu te intereseaza acest
lucru
> si ca preferi o saptamana la malul marii decat una de training.
> Sau spune-le ca nu te gandesti atat de departe. In cazul asta,
amice
> esti un caracter slab, un individ fara ambitii, care nu poate
aduce
> nimic bun organizatiei. Nu ai ce cauta in echipa lor de cyborgi
care
> creaza valoare adaugata 12 ore pe zi. Sau spune-le ca in 30 ani de
> viata n-ai nici o realizare pe care sa o pui in rama pentru ca nu
ai
> urmarit asa ceva. Ti-e suficient sa te intorci seara acasa si sa-
ti
> imbratisezi familia. Spune-le ca te simti bine in pielea ta, ca
nu te
> deranjeaza sa iesi la pensie cu acelasi titlu pe care il aveai la
> terminarea facultatii. Spune-le ca nu traiesti ca sa muncesti ci
> muncesti ca sa traiesti. Te tine ?
>
> (*) Pentru a intelege despre ce vorbesc, va recomand
cartea "Breviar
> pentru pastrarea clipelor" - convorbiri cu A. Paleologu."

3 comentarii:

blackmetal spunea...

foarte adevărat.
şi trist, în acelaşi timp. recunosc că nu mă ţine să spun aşa ceva la un interviu.
dar, partea bună e că le pot spune măcar la demisie!!! ceea ce am şi făcut, chiar zilele astea!
feţele lor tâmpite, aşternute cu expresia indignării au fost cel mai bun pansament pentru câte "răni" mi-au provocat, de-a lungul "prodigioasei" mele activităţi în această firmă.
să-i ia naiba pe toţi!

Ana Placinta spunea...

Daca stii cum sa te folosesti de cuvinte, le poti spune pe toate astea si mult mai mult...:D si te mai si angajeaza.

MiCuTZu spunea...

Foarte tare o sa incerc sa fac si eu rost de ea.